Retrasă în urmă cu an din lumea canotajului de mare performanță, din cauza unor probleme de sănătate dar și din motive personale, Gianina Beleagă, dublă campioană mondială, a revenit la prima dragoste.
S-a angajat ca referent în cadrul Federației Române de Canotaj unde președinte este fosta mare sportivă Elisabeta Lipă.
„Este o nouă provocare pentru mine. Faptul că lucrez tot în lumea canotajului înseamnă foarte mult pentru mine. Acest sport a fost și va rămâne viața mea”, a declarat Gianina Beleagă pentru Prosport.
Azi, chiar de ziua Sfinților Constantin și Elena, Gianina împlinește vârsta de 28 de ani.
A ales sa-și petreacă această zi, care coincide și ziua celui de-al doilea prenume, Elena, într-un loc special. Este vorba despre localitatea Viscri.
Un loc devenit foarte mediatizat în România după ce actualul Rege Charles a decis să-și achiziționeze în 1996 o casă.
„Petrecem minunat. Locul este absolut superb. Am fost înconjurată de foarte mulți prieteni, fiind alături și de iubitul meu.
Știți, se spune de multe ori că Dumnezeu îți ia pe o parte ceva, dar îți oferă altceva. Au trecut nici doi ani de când mama mea a plecat dintre noi. Dumnezeu mi-a dat însă o familie minunată”, a mai spus Gianina Beleagă.
În perioada în care a practicat canotajul, la cel mai înalt nivel, Gianina a fost considerată una dintre cele mai frumoase sportive ale României. Iar aprecierea la adresa frumuseții ei a rămas o constantă și astăzi.
De multe ori a fost întrebată dacă și-ar dori să cocheteze cu lumea modei iar raspunsul ei a fost unul cât se poate de direct. „Niciodată să nu spui niciodată. Vedem ce se va întâmpla în timp”.
După ce actualul Rege Charles a cumpărat această proprietate din localitatea transilvană, numele Viscri a început să fie cunoscut în toată lumea. Potrivit celor de la „Historia”, „Casa regală” din Viscri este închiriată peste an turiștilor, care trebuie să scoată din buzunar 670 de lire sterline pe săptămână.
Satul lui Charles, cum este cunoscut acum Viscri, este vizitat anual de peste 15.000 de turiști, majoritatea străini. Viscri a fost trecut pe harta mondială a satelor tradiţionale din lume, aflându-se în patrimoniul UNESCO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER